Cum educăm copiii
Văd mulți părinți proști care își păcălesc copchilul cu chestii de genul, te dau la țigan, uite nenea polițist îi spun să te ia . Nu cred că educația se face prin a băga spaima în copil și făcându-l să tremure când vede un om îmbrăcat în uniformă de polițist sau un țigan care poate nu are nicio treabă cu tine. Nu știu dacă mulți gândesc că prin metodele astea își traumatizează copilul, trăind cu o frică ca nu cumva să se întâlnească cu personajele negative evocate de măsa sau de tasu.
Cred că e destul să explici că ceea ce face nu-i ok și cu siguranță va înțelege. Asta în cazul în care părinții au aplicat o educație corectă și fără ai îndeplini toate mofturile copilului. Chiar zilele trecute am văzut un domn care își amenința copilul că dacă nu e cuminte îl dă pe mâna polițistului. Pe moment copilul s-a potolit și într-una se uita la respectivul domn.
Coşmarul copiilor
Cearta dintre părinţi e un subiect destul de discutat deoarece copii sunt cei care au de suferit cel mai mult. Dar ce înţeleg ei din aceste certuri? În privinţa aceasta, probabil că toată lumea este de acord: conflictele dintre părinţi îi afectează în mod direct pe copii. De multe ori părinţii cred că cei mici nu aud, nu înţeleg sau nu sunt afectaţi de discuţiile lor în contradictoriu sau de violenţă verbală sau chiar fizică. “Ce ştie el?” Însă alţii susţin că este bine ca cei mici să ia parte la certurile lor, ba mai mult să îl implice şi pe el ca să ştie ce îl aşteaptă, pentru ca mai apoi să aleagă între mama şi tata.
Dar s-a întrebat cineva vreodată ce simt aceşti copii? Cel mai adesea ei simt teamă, abandon, revoltă , tristeţe, disperare, durere de diferite tipuri, stări de rau şi aşa copilul ajunge să sufere de diferite boli, ca apoi să te întrebi, de ce?
Fiecare dintre noi cred că am asistat la cel puţin un conflict între părinţii noştrii şi ne întrebam de ce se ceartă? Te simţeai de parcă tu nu erai pe acolo, te cuprindea o stare de frică sau pur şi simplu nu îţi dădeai seama ce se întampla.
De unde să înveţe copilul ceva bun dacă tu stai, te cerţi, te baţi ? El pur şi simplu face ce vede acasă şi de aceea în ziua de astăzi vezi atâtea pe la televizor, că unul şi-a înjunghiat mama, altul a fugit de acasa sau altul că s-a sinucis.


